Necropola Regala si Episcopala
Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș a fost ridicată în perioada anilor 2009-2018. Ea este amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeș și poartă hramul Sfântei Mucenițe Filofteia și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Edificiul, târnosit pe 7 decembrie 2018, va servi (după sfințirea finală din urma finisajelor și pictării) drept catedrală a arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, și este totodată necropolă regală.
Inițiativa ridicării Catedralei a aparținut Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului în parteneriat cu Casa Regală a României.[1]
Proiectul edificiului a fost realizat de arhitectul dobrogean Augustin Ioan, profesor doctor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, specialist în arhitectură sacră. Conform protocolului încheiat între Familia Regală și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cheltuielile pentru lăcașul de cult sunt împărțite între Familia Regală, care va împodobi necropola, și Arhiepiscopie, care zidește la roșu și împodobește catedrala. Piatra de temelie a fost pusă la 10 mai 2009 în prezența Principesei Margareta și a Principelui Radu, altarul noii catedrale arhiepiscopale și regale fiind târnosit în 7 decembrie 2018.[1][2] Odată cu sfințirea definitivă a întregului lăcaș, de la finalul lucrărilor de pictură și finisajelor, aici se va muta oficial și tronul ierarhului. Prin aceasta funcția de catedrală se va transfera acestei biserici, de la cea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Argeșului, aflată în apropiere (actualul scaun arhiepiscopal).
Edificiul, ușor retras față de monumentul central al așezământului, a fost conceput în stilul arhitecturii bizantine, ca o prelungire a vechiului lăcaș de cult. Construcția, care are 36 metri lățime în zona fațadei, are forma de cruce greacă înscrisă, cu brațele egale, naosul principal de aceeași înălțime cu cel transversal, peste a căror boltă se înalță o cupolă cu o turlă cu înălțimea de 21 metri. Capetele extreme ale necropolei, în formă de semicerc, sunt formate de două capele, acoperite cu câte o cupolă. În capela din stânga urmează să fie expuse moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, situate în prezent în palatul episcopal din apropiere. În exterior Catedrala are un veștmânt de cărămidă aparentă și chenare în relief cu detalii de piatră iar în interior este decorată cu mozaic.[3]
Necropola regală
Necropola regală conține 16 locuri de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeșului și Muscelului. În necropolă au fost înmormântați regele Mihai I (16 decembrie 2017) și regina Ana (13 august 2016). Tot aici au fost reînhumate rămășițele pământești ale regelui Carol al II-lea și cele ale Reginei Elena, rămășițe aduse în țară în 2003 de la Lisabona, respectiv în 19 octombrie 2019 de la Lausanne.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Noua_Catedral%C4%83_Arhiepiscopal%C4%83_din_Curtea_de_Arge%C8%99
Hai la plimbare !
PENSIUNEA MATRIX***
Str. Progresului 3A, Curtea de Arges, Jud. Arges
Cod Postal 115300
J03/1319/2012 CUI 30696517
SC MARIAN MATRIX SRL
Doresc informatii / rezervare
Pensiunea Matrix
este alegerea perfecta pentru petrerecea concediului pe meleaguri argesene,
unitatea reusind sa ofere oaspetilor sai l
inistitea si confortul de care au nevoie pentru un sejur reusit.
Situata in Curtea de Arges, chiar in spatele Manastirii Argesului, pensiunea Matrix, pune la dispozitia dumnevoastra locuri de cazare in 14 camere cu baie proprie, televizor, internet wireless, restaurant cu o capacitate de 180 de locuri, bar si parcare proprie.
Va doriti o vacanta sau excursie relaxanta si linistita la munte?
Atunci va asteptam cu bratele deschise si zambetul pe buze!
ATRACTII TURISTICE IN
CURTEA DE ARGES
Formular de contact / rezervare
Cetatea Poenari
Cetatea Poenari, o încântătoare fortăreață medievală, este situată pe un vârf de munte în județul Argeș,
la 27 de kilometri de Curtea de Argeș.
Această cetate constituie un monument istoric încă din secolul al XIV -lea, fiind un important punct de atracție turistică pentru cei ce vor să viziteze Transfăgărășanul.
Drumul de munte, peisajul și frumusețea cetății merită efortul depus pentru urcarea celor 1480 de trepte în răspântia spre ruinele Cetății Poenari. Aceasta a fost sursa de inspirație a scriitorului Jules Verne în compunerea romanului “Castelul din Carpați”.
Cetatea reprezintă cea de-a doua reședință a lui Vlad Țepeș, reconstruită să-i servească drept fortăreață împotriva turcilor ce-l atacau. Cetatea Poenari a fost ultimul refugiu al domnitorului înainte ca acesta să plece din Transilvania.
Localizare și Împrejurimi
Cetatea Poenari este poziționată pe o stâncă pe la poalele căreia șiruiește Râul Argeș, la doar câțiva kilometri aval de barajul Vidraru, la intrarea pe cheile Argeșului. În imediata apropiere se află Centrala Hirdoelectrică Vidraru și zona de camping de pe Valea Argeșului.
În prezent ruinele cetății sunt amenajate ca obiectiv turistic, de-a lungul lor fiind montate elemente de siguranță precum balustrade și trepte. Noaptea, cetatea este iluminată și poate fi observată de jos ca un vârf aprins al stâncii pe care este construită.
Acest monument istoric este poziționat într-o oază de liniște, unde singurele sunete care se aud sunt cântecul păsărilor și vuietul vântului printre arborii ce împodobesc munții învecinați.
Uneori, cei norocoși vor fi întâmpinați de ariile muzicale cu influențe medievale interpretate la fluier de către paznicul cetății, un bătrân crescut în munții ce găzduiesc această fortificație.
Priveliștea este fermecătoare, alcătuită vara din verdele crud al pădurilor bogate care înconjoară cetatea. Toamna, acestea ruginesc dând naștere unei palete de nuanțe ce fac an de an subiectul a sute de fotografii.
După ce terminați urcușul istovitor , veți fi întâmpinați de o imagine parcă desprinsă din filmele de groază: boieri trași în țeapă pe meterezele cetății. Deși recreată prin manechine lipsite de viață, această imagine reflectă cu acuratețe realitatea perioadei în care Vlad Țepeș avea reședința la Cetatea Poenari.
Istorie
Inițial, cetatea a fost construită în vremea lui Negru Vodă în secolul al XIII-lea, cu doar un singur turn. În secolul al XIV -lea, Vlad Țepeș a adăugat construcției turnuri, ziduri și dependințe
cu scopul de a alcătui un refugiu.
1500 – Cetatea Poenari a fost menționată pentru prima dată într-un document emis de către regele ungur Ladislau al V-lea Postumul.
1955 – A avut loc un cutremur puternic ce a adus însemnate pagube cetății. Aproximativ toată partea Nordică a zidului s-a prăbușit o dată cu stânca de care se sprijinea.
1696 – 1972 – În acest interval Cetatea Poenari a fost restaura tă de mai multe ori, zidurile au fost înălțate și consolidate. De asemenea, în perioada comun istă, s-au construit trepte de acces ce permit vizitarea întregii fortărețe în condiții sigure.
Construcție și Arhitectură
Cetatea Poenari are o formă alungită și deține 5 turnuri, dintre care 4 rotunde și unul prismatic. Zidurile sale au o grosime de aproximativ 3 metri, construcțiile fiind ridicate direct din stâncă, folosindu-se bârne de stejar pentru nivelare și coeziune. Astfel, datorită pantei abrupte la exterior, înălțimea lor este mult mai mare.
În “Letopisețul Cantacuzinesc”, cronica ce descrie istoria vremurilor dintre 1290 și 1690 spune că boierii din Târgoviște aveau în plan să-l execute pe domnitor din cauza obiceiului acestuia de a-i trage în țeapă pe tâlhari, leneși și trădători.
Voievodul a aflat de planul boierilor și a ordonat să fie aduși la cetate pentru a o extinde și consolida: “(…) pe toți i-a adus la Poenari și au lucrat la cetate până li s-au spart hainele după ei ”.
(Pasaj din “Letopisețul Cantacuzinesc”)
Ștefan Dumitrache afirmă cele spuse în lucrarea istorică, adăugând că nu numai boierii au lucrat la cetate, ci și negustorii din Târgoviște. Aceasta reprezentând o pedeapsă pe care voievodul a impus-o pentru rivalii săi din partida Dăneștilor . Cei ce au supraviețuit până la finalizarea construcției, au fost eliberați.
Tot Ștefan Dumitrache dezvăluie că pe vârful de vis-a-vis de cetate există un drum pe care trupele turcilor l-au pavat cu piatră. Otomanilor le servea acest drum pentru a urca cu tunurile spre a bombarda cetatea, acesta fiind singurul mod de a-i penetra fortificațiile. De atunci, drumul a fost supranumit “Drumul Turcului”.
Cele 1480 de Trepte ale Cetății Poenari
În perioada comunistă, accesul către cetate a fost facilitat prin construcția unei scări din beton care are nu mai puțin de 1480 de trepte. În medie, unui turist îi ia aproape o oră pentru a străbate tot drumul de la baza stâncii și până la poarta cetății.
De-a lungul acestui traseu, cei ce se încumetă să facă urcușul, vor fi mereu surprinși de peisajul de basm ce înconjoară cetatea. Acest aspect este accentuat în special toamna, când pădurile din jur se transformă într-o rapsodie de pasteluri.
Sursa : https://transfagarasan.travel/ghid/locatie/cetatea-poenari/#&gid=null&pid=2
ATRACTII TURISTICE IN IMPREJURIMI
CAZARE CURTEA DE ARGES
Cazare - Restaurant - Terasa - Bar - Evenimente - Parcare - WIFI
Despre Curtea de Arges
Curtea de Argeș este un municipiu în județul Argeș, Muntenia, România, format din localitățile componente Curtea de Argeș (reședința) și Noapteș.
Curtea de Argeș a fost prima capitală a Țării Românești și păstrează cele mai importante edificii bizantine de pe teritoriul României, printre care se numără Biserica Domnească, monument de secol XIV aflat pe lista indicativă a UNESCO. Important centru politic și economic în timpul epocii medievale, Curtea de Argeș a decăzut după mutarea cetății de scaun a Țării Românești la Târgoviște, dar își recapătă prestigiul în timpul perioadei interbelice odată cu desemnarea catedralei Mânăstirii Curtea de Argeș ca necropolă regală. La Curtea de Argeș s-au născut câțiva dintre domnitorii cei mai importanți din istoria medievală a Țării Românești (Neagoe Basarab, Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân) dar și personalități marcante ale perioadei interbelice precum Urmuz și Florian Ștefănescu-Goangă.
Orașul Curtea de Argeș este localizat în partea de nord-vest a județului, în depresiunea intracolinară a bazinului superior al râului Argeș, la o altitudine de 450 m deasupra nivelului mării, și este înconjurat de dealurile și Muscelele Argeșului de la poalele Munților Făgăraș. Suprafața orașului este de aproximativ 75 km². Este străbătut de șoseaua națională DN7C, care leagă Piteștiul de Sibiu prin Munții Făgăraș, situat la o distanță de 38 km de municipiul Pitești. La Curtea de Argeș, acest drum se intersectează cu șoseaua națională DN73C, care duce spre est la Câmpulung (49 km) și spre vest la Râmnicu Vâlcea (36 km). Din nordul orașului, din DN7C se ramifică șoseaua județeană DJ703H, care duce spre nord-vest la Valea Danului, Șuici și Sălătrucu. În sud, din DN73C se ramifică șoseaua județeană DJ704H, care duce spre sud la Băiculești și Merișani (unde se termină în DN7C). Orașul are și o gară, capătul căii ferate Pitești–Curtea de Argeș.
Sursa : https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Arge%C8%99
Manastirea Curtea de Arges
Manastirea Curtea de Arges se afla pe Bulevardul Basarabilor nr. 1, in localitatea Curtea de Arges, judetul Arges, la 36 de kilometri N-V de Pitesti. Manastirea este ctitorita de Neagoe Basarab (1512-1517) si are hramul Adormirea Maicii Domnului, praznuit la 15 august.
Monumentele de arhitectura si de arta religioasa, precum si cultura generala din epoca feudala din Tarile Romane, au ramas unice in istoria civilizatiei noastre, pentru faptul ca in esenta lor aceste monumente si aceasta cultura, fata de gandirea lumii antice, erau generate de o noua si superioara invatatura despre Dumnezeu, despre om, despre viata si despre lume in general, invatatura inspirata din Sfanta Evanghelie si propagata prin Biserica.
Aparut la orizontul istoriei sale sub influenta binefacatoare a unei civilizatii latino-bizantine, poporul roman, in stransa legatura cu Biserica - sprijnitoarea ideii de libertate si independenta nationala, protectoarea artelor si a culturii a stiut sa selecteze si sa retina din aceasta civilizatie elementele care aveau o contingenta directa cu psihologia si aspiratiile noastre nationale.
Prin urmare, manastirile si in general monumentele istorice, artele aplicate, tiparul si alte manifestari culturale ale epocii feudale de la noi, pe langa importanta lor religioasa, au avut totdeauna si un rol national, cultural si artistic pentru popor.
Privita din acest punct de vedere, Manastirea Curtea de Arges, care prin asezarea si farmecul ei natural, arhitectural si artistic intrece in frumusete tot ce s-a facut la noi pana in secolul al XVI-lea, reprezinta o continuare a traditiei si a vietii religioase a poporului roman, dar si apogeul unei epoci infloritoare in arhitectura si arta.
Manastirea Curtea de Arges - de-a lungul vremii
Ajungand Domn al Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, scrie el insusi intr-una din pisaniile sale care se afla pe fatada de apus a bisericii, ca, gasind acea straveche biserica (adica vechea Catedrala a Mitropoliei de la Arges) daramata si neintarita, i s-au "deschis ochii inimii" si a hotarat aceasta biserica din temelie a o zidi si a o inalta si a o intari.
De aici, de buna seama, stirea de fata a trecut in miscatoarea legenda populara a Manastirii Argesului, in care de asemenea se vorbeste despre: "Un zid parasit.. Si neispravit.. La loc de grindis.. La verde-alunis.. Cainii cum il vad.. La el se raped.. Si latra-a pustiu.. Si urla-a mortiu."
Prin urmare, acum mai bine de 460 de ani, Neagoe Basarab (1512-1521), dornic de a-si dovedi autoritatea, credinta si patriotismul, dar si avutia, hotara zidirea acestei marete manastiri, menita sa intreaca in frumusete tot ce se facuse pana atunci.
Manastirea Curtea de Arges, prin maretia, perfectiunea proportiilor cat si prin bogatia decoratiei acesteia a gasit un puternic ecou in sufletul cantaretilor populari care i-au invaluit obarsia in umbra legendei.
Asa cum glasuieste balada populara culeasa de Alecsandri, zidirea Manastirii Curtea de Arges s-ar datora "Mesterului Manole", care impreuna cu "noua mesteri mari, calfe si zidari" au lucrat cu multa truda si cu pretul unor mari sacrificii la ctitoria voievodului Neagoe Basarab.
Acele ruine, aflandu-le Neagoe Basarab, cu ajutorul unui ciobanas, "din fluier doinas", ar fi hotarat: "Iata zidul meu! Aici aleg eu.. Loc de minastire.. Si de pomenire" si de indata ar fi indemnat pe mesterii ce-l insoteau, zicandu-le: "Curand va siliti.. Lucrul de-l porniti.. Ca sa-mi ridicati.. Aici sa-mi durati.. Manastire 'nalta.. Cum n-a mai fost alta" ceea ce acestia pana la urma, cu pretul vietii lor, chiar au si facut.
Manastirea Curtea de Arges nu este insa o legenda: ea este expresia sentimentelor celor mai sincere ale poporului roman despre jertfa lui, pe care a pus-o si la baza acestei manastiri, dupa cum a pus-o si la baza tuturor marilor opere de constructie din tara noastra, in trecut si prezent.
Manastirea din Curtea de Arges nu este numai un simplu locas de inchinare, ci este un simbol al jertfei poporului roman. Zidirea manastirii a durat trei ani (1515-1517). Domnul Neagoe, care avea bune cunostinte despre arhitectura bisericeasca, a dat si ideea planului bisericii si sfaturi si indemnuri mesterilor, in fruntea carora se distinge legendarul Manole.
Tot Neagoe Voievod si sotia sa, Despina Doamna, au procurat materialul cel mai bun pentru zidirea manastirii, precum si metalele pretioase - aur si argint - pentru impodobirea ei. Unele lucrari au fost continuate de ginerele si urmasul lui Neagoe, Radu de la Afumati (1522-1523 si 1526-1529).
Un vestit pictor, Dobromir Zugravul din Targoviste, care pictase si Manastirea Dealu, a impodobit in chip minunat biserica aceasta, care, asa cum spuneau unii istorici, spre exemplu Gavriil Protul, Paul de Alep s.a., nu este asa de mare ca Templul lui Solomon, nici ca Sfanta Sofia facuta de Justinian imparatul, dar ca frumusete este mai "pre deasupra acelora".
Manastirea Curtea de Arges a fost sfintita la data de 14-15 august 1517. La aceasta slujba, dupa descrierea facuta de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent insusi Neagoe Basarab. In afara de domn, familia sa, curtenii si boierii tarii, a fost de fata Teolipt - Patriarhul Constantinopolului, insotit de mare sobor, toti arhimandritii si egumenul manastirilor din Sfantui Munte Athos si tot "clerosul" din Tara Romaneasca, in frunte cu Mitropolitul Macarie (c.1513-c.1521) si mult popor venit din aproape toate colturile tarii. Marele sobor sarbatoresc al sfintirii bisericii se facea in vechea resedinta a Domnilor munteni.
Sursa : https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-curtea-arges-67950.html
Resedinta Regala de la Curtea de Arges
După ce a devenit domnitor al României în anul 1866, Carol I a decis să cunoască ţara şi a străbătut-o călare. A fost impresionat de câteva locuri printre care capitalele lui Negru Vodă, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. A vrut să îşi facă un castel pe dealul Măţăului din Câmpulung, dar muscelenii au refuzat să îi vândă terenul şi astfel a optat să îşi facă reşedinţa la Podul lui Neag, lângă Mânăstirea Sinaia.
S-a ,,răzbunat” pe musceleni, construind la poalele Măţălui Şcoala Normală care astăzi îi poartă numele.
La Curtea de Argeş a găsit însă toată deschiderea. Cutremurele şi incendiile afectaseră grav
Mănăstirea Argeşului, astfel că a decis restaurarea ei.
L-a invitat pentru acesta pe Eugene Viollet le-Duc – architect francez, restaurator al Notre-Dame de Paris,
dar fiind prea în vârstă, acesta îl recomandă domnitorului pe Andre Lecomte du Nouy, discipolul său.
Arhitectul a primit o misiune multiplă: restaurarea catedralei Mănăstirii Argeşului, construcţia unei reşedinţe cu funcţiune mixtă (princiară şi episcopală), amenajarea unui parc pe model occidental. Lecomte du Nouy se va achita de toate aceste sarcini. Pornind de la cerinţa de a construi o reşedinţă cu funcţiune mixtă pe locul dependinţelor Mănăstirii, Lecomte de Nouy gândeşte o structură simetrică, având o aripă de nord(episcopală) şi una de sud (princiară), unite printr-un paraclis.
Construcţia a fost ridicată în perioada 1878-1888 şi fiind zidită dintr-o cărămidă specială, cu proprietăţi mecanice deosebite. Presa vremii l-a acuzat pe Carol că a folosit pentru construcţie cărămidă deturnată de la forturile Bucureştilor, lucru greu de dovedit. În aripa de sud, la parter a fost realizată o sală de primire ornamentată cu fresce ce ilustrează Legenda Meşterului Manole şi restaurarea mânăstirii, făcută de MS Regele Carol I. Legătura cu etajul se făcea printr-un lift elveţian instalat în 1888, cunoscând fiind faptul că MS Regina Elisabeta suferea de dureri de genunchi.
Cuplul regal locuia la etaj, unde avem conservat până astăzi cabinetul de lucru al Reginei, loc în care a realizat Evanghelia Pictată aflată astăzi în Catedrala Mânăstirii Argeşului.