Pensiunea Matrix - Curtea de Arges

Necropola Regala si Episcopala

 

Catedrală Arhiepiscopală din Curtea de Argeș a fost ridicată în perioada anilor 2009-2018. Ea este amplasată la intrarea în incinta Mănăstirii Curtea de Argeș și poartă hramul Sfântei Mucenițe Filofteia și Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Edificiul, târnosit pe 7 decembrie 2018, va servi (după sfințirea finală din urma finisajelor și pictării) drept catedrală a arhiepiscopului Argeșului și Muscelului, și este totodată necropolă regală.

 

Inițiativa ridicării Catedralei a aparținut Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului în parteneriat cu Casa Regală a României.[1]

 

Proiectul edificiului a fost realizat de arhitectul dobrogean Augustin Ioan, profesor doctor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, specialist în arhitectură sacră. Conform protocolului încheiat între Familia Regală și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, cheltuielile pentru lăcașul de cult sunt împărțite între Familia Regală, care va împodobi necropola, și Arhiepiscopie, care zidește la roșu și împodobește catedrala. Piatra de temelie a fost pusă la 10 mai 2009 în prezența Principesei Margareta și a Principelui Radu, altarul noii catedrale arhiepiscopale și regale fiind târnosit în 7 decembrie 2018.[1][2] Odată cu sfințirea definitivă a întregului lăcaș, de la finalul lucrărilor de pictură și finisajelor, aici se va muta oficial și tronul ierarhului. Prin aceasta funcția de catedrală se va transfera acestei biserici, de la cea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Argeșului, aflată în apropiere (actualul scaun arhiepiscopal).

 

Edificiul, ușor retras față de monumentul central al așezământului, a fost conceput în stilul arhitecturii bizantine, ca o prelungire a vechiului lăcaș de cult. Construcția, care are 36 metri lățime în zona fațadei, are forma de cruce greacă înscrisă, cu brațele egale, naosul principal de aceeași înălțime cu cel transversal, peste a căror boltă se înalță o cupolă cu o turlă cu înălțimea de 21 metri. Capetele extreme ale necropolei, în formă de semicerc, sunt formate de două capele, acoperite cu câte o cupolă. În capela din stânga urmează să fie expuse moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia, situate în prezent în palatul episcopal din apropiere. În exterior Catedrala are un veștmânt de cărămidă aparentă și chenare în relief cu detalii de piatră iar în interior este decorată cu mozaic.[3]

 

Necropola regală

Necropola regală conține 16 locuri de veci pentru membrii Casei Regale a României și arhiepiscopii Argeșului și Muscelului. În necropolă au fost înmormântați regele Mihai I (16 decembrie 2017) și regina Ana (13 august 2016). Tot aici au fost reînhumate rămășițele pământești ale regelui Carol al II-lea și cele ale Reginei Elena, rămășițe aduse în țară în 2003 de la Lisabona, respectiv în 19 octombrie 2019 de la Lausanne.

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Noua_Catedral%C4%83_Arhiepiscopal%C4%83_din_Curtea_de_Arge%C8%99

 

Hai la plimbare !

PENSIUNEA MATRIX***

 

STR. PROGRESULUI 3A, CURTEA DE ARGEȘ, JUD. ARGEȘ

COD POȘTAL 115300

cazare@pensiuneamatrix.ro

0745 060 055

0743 312 533

J03/1319/2012   CUI 30696517

SC MARIAN MATRIX  SRL

Doresc informatii / rezervare 

Expediază
Expediază
Mesajul a fost expediat — Mulțumesc!
Completează toate câmpurile obligatorii!

Pensiunea Matrix

este alegerea perfecta pentru petrerecea concediului pe meleaguri argesene,

unitatea reusind sa ofere oaspetilor sai l

inistitea si confortul de care au nevoie pentru un sejur reusit.

 

Situata in Curtea de Arges, chiar in spatele Manastirii Argesului, pensiunea Matrix, pune la dispozitia dumnevoastra locuri de cazare in 14 camere cu baie proprie, televizor, internet wireless, restaurant cu o capacitate de 180 de locuri, bar si parcare proprie.

Va doriti o vacanta sau excursie relaxanta si linistita la munte?

 

Atunci va asteptam cu bratele deschise si zambetul pe buze! 

ATRACTII TURISTICE IN

CURTEA DE ARGES

Formular de contact / rezervare

 

Cetatea Poenari

 

Cetatea Poenari, o încântătoare fortăreață medievală, este situată pe un vârf de munte în județul Argeș,

la 27 de kilometri de Curtea de Argeș.

Această cetate constituie un monument istoric încă din secolul al XIV -lea, fiind un important punct de atracție turistică pentru cei ce vor să viziteze Transfăgărășanul.

 

Drumul de munte, peisajul și frumusețea cetății merită efortul depus pentru urcarea celor 1480 de trepte în răspântia spre ruinele Cetății Poenari. Aceasta a fost sursa de inspirație a scriitorului Jules Verne în compunerea romanului “Castelul din Carpați”.

 

Cetatea reprezintă cea de-a doua reședință a lui Vlad Țepeș, reconstruită să-i servească drept fortăreață împotriva turcilor ce-l atacau. Cetatea Poenari a fost ultimul refugiu al domnitorului înainte ca acesta să plece din Transilvania.

 

Localizare și Împrejurimi

Cetatea Poenari este poziționată pe o stâncă pe la poalele căreia șiruiește Râul Argeș, la doar câțiva kilometri aval de barajul Vidraru, la intrarea pe cheile Argeșului. În imediata apropiere se află Centrala Hirdoelectrică Vidraru și zona de camping de pe Valea Argeșului.

 

În prezent ruinele cetății sunt amenajate ca obiectiv turistic, de-a lungul lor fiind montate elemente de siguranță precum balustrade și trepte. Noaptea, cetatea este iluminată și poate fi observată de jos ca un vârf aprins al stâncii pe care este construită.

 

Acest monument istoric este poziționat într-o oază de liniște, unde singurele sunete care se aud sunt cântecul păsărilor și vuietul vântului printre arborii ce împodobesc munții învecinați.

 

Uneori, cei norocoși vor fi întâmpinați de ariile muzicale cu influențe medievale interpretate la fluier de către paznicul cetății, un bătrân crescut în munții ce găzduiesc această fortificație.

 

Priveliștea este fermecătoare, alcătuită vara din verdele crud al pădurilor bogate care înconjoară cetatea. Toamna, acestea ruginesc dând naștere unei palete de nuanțe ce fac an de an subiectul a sute de fotografii.

 

După ce terminați urcușul istovitor , veți fi întâmpinați de o imagine parcă desprinsă din filmele de groază: boieri trași în țeapă pe meterezele cetății. Deși recreată prin manechine lipsite de viață, această imagine reflectă cu acuratețe realitatea perioadei în care Vlad Țepeș avea reședința la Cetatea Poenari.

 

Istorie

Inițial, cetatea a fost construită în vremea lui Negru Vodă în secolul al XIII-lea, cu doar un singur turn. În secolul al XIV -lea, Vlad Țepeș a adăugat construcției turnuri, ziduri și dependințe

cu scopul de a alcătui un refugiu.

 

1500 – Cetatea Poenari a fost menționată pentru prima dată într-un document emis de către regele ungur Ladislau al V-lea Postumul.

 

1955 – A avut loc un cutremur puternic ce a adus însemnate pagube cetății. Aproximativ toată partea Nordică a zidului s-a prăbușit o dată cu stânca de care se sprijinea.

 

1696 – 1972 – În acest interval Cetatea Poenari a fost restaura tă de mai multe ori, zidurile au fost înălțate și consolidate. De asemenea, în perioada comun istă, s-au construit trepte de acces ce permit vizitarea întregii fortărețe în condiții sigure.

 

Construcție și Arhitectură

Cetatea Poenari are o formă alungită și deține 5 turnuri, dintre care 4 rotunde și unul prismatic. Zidurile sale au o grosime de aproximativ 3 metri, construcțiile fiind ridicate direct din stâncă, folosindu-se bârne de stejar pentru nivelare și coeziune. Astfel, datorită pantei abrupte la exterior, înălțimea lor este mult mai mare.

 

În “Letopisețul Cantacuzinesc”, cronica ce descrie istoria vremurilor dintre 1290 și 1690 spune că boierii din Târgoviște aveau în plan să-l execute pe domnitor din cauza obiceiului acestuia de a-i trage în țeapă pe tâlhari, leneși și trădători.

 

Voievodul a aflat de planul boierilor și a ordonat să fie aduși la cetate pentru a o extinde și consolida: “(…) pe toți i-a adus la Poenari și au lucrat la cetate până li s-au spart hainele după ei ”.

(Pasaj din “Letopisețul Cantacuzinesc”)

 

Ștefan Dumitrache afirmă cele spuse în lucrarea istorică, adăugând că nu numai boierii au lucrat la cetate, ci și negustorii din Târgoviște. Aceasta reprezentând o pedeapsă pe care voievodul a impus-o pentru rivalii săi din partida Dăneștilor . Cei ce au supraviețuit până la finalizarea construcției, au fost eliberați.

 

Tot Ștefan Dumitrache dezvăluie că pe vârful de vis-a-vis de cetate există un drum pe care trupele turcilor l-au pavat cu piatră. Otomanilor le servea acest drum pentru a urca cu tunurile spre a bombarda cetatea, acesta fiind singurul mod de a-i penetra fortificațiile. De atunci, drumul a fost supranumit “Drumul Turcului”.

 

Cele 1480 de Trepte ale Cetății Poenari

În perioada comunistă, accesul către cetate a fost facilitat prin construcția unei scări din beton care are nu mai puțin de 1480 de trepte. În medie, unui turist îi ia aproape o oră pentru a străbate tot drumul de la baza stâncii și până la poarta cetății.

 

De-a lungul acestui traseu, cei ce se încumetă să facă urcușul, vor fi mereu surprinși de peisajul de basm ce înconjoară cetatea. Acest aspect este accentuat în special toamna, când pădurile din jur se transformă într-o rapsodie de pasteluri.

 

Sursa : https://transfagarasan.travel/ghid/locatie/cetatea-poenari/#&gid=null&pid=2

 

ATRACTII TURISTICE IN IMPREJURIMI 

Pensiunea Matrix - Atractii in imprejurimi - Cetatea Poenari
Pensiunea Matrix - Atractii in împrejurimi - Cascada Capra
Pensiunea Matrix - Atractii in imprejurimi - Lacul Balea
Pensiunea Matrix - Curtea de Arges  - Manastirea Curtea de Arges
Pensiunea Matrix - Curtea de Arges - Atractii turistice - Reședința Regala
Pensiunea Matrix - Curtea de Arges - Atractii turistice - Biserica si Curtea Domneasca
Pensiunea Matrix - Curtea de Arges - Atractii turistice - Catedrala Arhiepiscopala
Pensiunea Matrix - Curtea de Arges
Pensiunea Matrix - Curtea de Arges

PENSIUNEA MATRIX - CURTEA DE ARGES 

Cazare - Restaurant - Terasa - Bar - Evenimente - Parcare - WIFI 

Pensiunea Matrix - Curtea de Arges - Jud. Arges
Pensiunea Matrix - Curtea de Arges

Rezervă acum

Contacteaza-ne telefonic

Contacteaza-ne prin e-mail

Despre Curtea de Arges

 

Curtea de Argeș este un municipiu în județul Argeș, Muntenia, România, format din localitățile componente Curtea de Argeș (reședința) și Noapteș.

 

Curtea de Argeș a fost prima capitală a Țării Românești și păstrează cele mai importante edificii bizantine de pe teritoriul României, printre care se numără Biserica Domnească, monument de secol XIV aflat pe lista indicativă a UNESCO. Important centru politic și economic în timpul epocii medievale, Curtea de Argeș a decăzut după mutarea cetății de scaun a Țării Românești la Târgoviște, dar își recapătă prestigiul în timpul perioadei interbelice odată cu desemnarea catedralei Mânăstirii Curtea de Argeș ca necropolă regală. La Curtea de Argeș s-au născut câțiva dintre domnitorii cei mai importanți din istoria medievală a Țării Românești (Neagoe Basarab, Vlaicu Vodă, Mircea cel Bătrân) dar și personalități marcante ale perioadei interbelice precum Urmuz și Florian Ștefănescu-Goangă.

 

 

Orașul Curtea de Argeș este localizat în partea de nord-vest a județului, în depresiunea intracolinară a bazinului superior al râului Argeș, la o altitudine de 450 m deasupra nivelului mării, și este înconjurat de dealurile și Muscelele Argeșului de la poalele Munților Făgăraș. Suprafața orașului este de aproximativ 75 km². Este străbătut de șoseaua națională DN7C, care leagă Piteștiul de Sibiu prin Munții Făgăraș, situat la o distanță de 38 km de municipiul Pitești. La Curtea de Argeș, acest drum se intersectează cu șoseaua națională DN73C, care duce spre est la Câmpulung (49 km) și spre vest la Râmnicu Vâlcea (36 km). Din nordul orașului, din DN7C se ramifică șoseaua județeană DJ703H, care duce spre nord-vest la Valea Danului, Șuici și Sălătrucu. În sud, din DN73C se ramifică șoseaua județeană DJ704H, care duce spre sud la Băiculești și Merișani (unde se termină în DN7C). Orașul are și o gară, capătul căii ferate Pitești–Curtea de Argeș.

 

Sursa : https://ro.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Arge%C8%99

Manastirea Curtea de Arges

 

Manastirea Curtea de Arges se afla pe Bulevardul Basarabilor nr. 1, in localitatea Curtea de Arges, judetul Arges, la 36 de kilometri N-V de Pitesti. Manastirea este ctitorita de Neagoe Basarab (1512-1517) si are hramul Adormirea Maicii Domnului, praznuit la 15 august.

 

Monumentele de arhitectura si de arta religioasa, precum si cultura generala din epoca feudala din Tarile Romane, au ramas unice in istoria civilizatiei noastre, pentru faptul ca in esenta lor aceste monumente si aceasta cultura, fata de gandirea lumii antice, erau generate de o noua si superioara invatatura despre Dumnezeu, despre om, despre viata si despre lume in general, invatatura inspirata din Sfanta Evanghelie si propagata prin Biserica.

 

Aparut la orizontul istoriei sale sub influenta binefacatoare a unei civilizatii latino-bizantine, poporul roman, in stransa legatura cu Biserica - sprijnitoarea ideii de libertate si independenta nationala, protectoarea artelor si a culturii a stiut sa selecteze si sa retina din aceasta civilizatie elementele care aveau o contingenta directa cu psihologia si aspiratiile noastre nationale.

 

Prin urmare, manastirile si in general monumentele istorice, artele aplicate, tiparul si alte manifestari culturale ale epocii feudale de la noi, pe langa importanta lor religioasa, au avut totdeauna si un rol national, cultural si artistic pentru popor.

 

Privita din acest punct de vedere, Manastirea Curtea de Arges, care prin asezarea si farmecul ei natural, arhitectural si artistic intrece in frumusete tot ce s-a facut la noi pana in secolul al XVI-lea, reprezinta o continuare a traditiei si a vietii religioase a poporului roman, dar si apogeul unei epoci infloritoare in arhitectura si arta.

 

Manastirea Curtea de Arges - de-a lungul vremii

 

Ajungand Domn al Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, scrie el insusi intr-una din pisaniile sale care se afla pe fatada de apus a bisericii, ca, gasind acea straveche biserica (adica vechea Catedrala a Mitropoliei de la Arges) daramata si neintarita, i s-au "deschis ochii inimii" si a hotarat aceasta biserica din temelie a o zidi si a o inalta si a o intari.

 

De aici, de buna seama, stirea de fata a trecut in miscatoarea legenda populara a Manastirii Argesului, in care de asemenea se vorbeste despre: "Un zid parasit.. Si neispravit.. La loc de grindis.. La verde-alunis.. Cainii cum il vad.. La el se raped.. Si latra-a pustiu.. Si urla-a mortiu."

 

Prin urmare, acum mai bine de 460 de ani, Neagoe Basarab (1512-1521), dornic de a-si dovedi autoritatea, credinta si patriotismul, dar si avutia, hotara zidirea acestei marete manastiri, menita sa intreaca in frumusete tot ce se facuse pana atunci.

 

Manastirea Curtea de Arges, prin maretia, perfectiunea proportiilor cat si prin bogatia decoratiei acesteia a gasit un puternic ecou in sufletul cantaretilor populari care i-au invaluit obarsia in umbra legendei.

 

Asa cum glasuieste balada populara culeasa de Alecsandri, zidirea Manastirii Curtea de Arges s-ar datora "Mesterului Manole", care impreuna cu "noua mesteri mari, calfe si zidari" au lucrat cu multa truda si cu pretul unor mari sacrificii la ctitoria voievodului Neagoe Basarab.

 

Acele ruine, aflandu-le Neagoe Basarab, cu ajutorul unui ciobanas, "din fluier doinas", ar fi hotarat: "Iata zidul meu! Aici aleg eu.. Loc de minastire.. Si de pomenire" si de indata ar fi indemnat pe mesterii ce-l insoteau, zicandu-le: "Curand va siliti.. Lucrul de-l porniti.. Ca sa-mi ridicati.. Aici sa-mi durati.. Manastire 'nalta.. Cum n-a mai fost alta" ceea ce acestia pana la urma, cu pretul vietii lor, chiar au si facut.

 

Manastirea Curtea de Arges nu este insa o legenda: ea este expresia sentimentelor celor mai sincere ale poporului roman despre jertfa lui, pe care a pus-o si la baza acestei manastiri, dupa cum a pus-o si la baza tuturor marilor opere de constructie din tara noastra, in trecut si prezent.

 

Manastirea din Curtea de Arges nu este numai un simplu locas de inchinare, ci este un simbol al jertfei poporului roman. Zidirea manastirii a durat trei ani (1515-1517). Domnul Neagoe, care avea bune cunostinte despre arhitectura bisericeasca, a dat si ideea planului bisericii si sfaturi si indemnuri mesterilor, in fruntea carora se distinge legendarul Manole.

 

Tot Neagoe Voievod si sotia sa, Despina Doamna, au procurat materialul cel mai bun pentru zidirea manastirii, precum si metalele pretioase - aur si argint - pentru impodobirea ei. Unele lucrari au fost continuate de ginerele si urmasul lui Neagoe, Radu de la Afumati (1522-1523 si 1526-1529).

 

Un vestit pictor, Dobromir Zugravul din Targoviste, care pictase si Manastirea Dealu, a impodobit in chip minunat biserica aceasta, care, asa cum spuneau unii istorici, spre exemplu Gavriil Protul, Paul de Alep s.a., nu este asa de mare ca Templul lui Solomon, nici ca Sfanta Sofia facuta de Justinian imparatul, dar ca frumusete este mai "pre deasupra acelora".

 

Manastirea Curtea de Arges a fost sfintita la data de 14-15 august 1517. La aceasta slujba, dupa descrierea facuta de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent insusi Neagoe Basarab. In afara de domn, familia sa, curtenii si boierii tarii, a fost de fata Teolipt - Patriarhul Constantinopolului, insotit de mare sobor, toti arhimandritii si egumenul manastirilor din Sfantui Munte Athos si tot "clerosul" din Tara Romaneasca, in frunte cu Mitropolitul Macarie (c.1513-c.1521) si mult popor venit din aproape toate colturile tarii. Marele sobor sarbatoresc al sfintirii bisericii se facea in vechea resedinta a Domnilor munteni.

 

Sursa : https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-curtea-arges-67950.html

Resedinta Regala de la Curtea de Arges

 

După ce a devenit domnitor al României în anul 1866, Carol I a decis să cunoască ţara şi a străbătut-o călare. A fost impresionat de câteva locuri printre care capitalele lui Negru Vodă, Curtea de Argeş şi Câmpulung Muscel. A vrut să îşi facă un castel pe dealul Măţăului din Câmpulung, dar muscelenii au refuzat să îi vândă terenul şi astfel a optat să îşi facă reşedinţa la Podul lui Neag, lângă Mânăstirea Sinaia.

 

S-a ,,răzbunat” pe musceleni, construind la poalele Măţălui Şcoala Normală care astăzi îi poartă numele.

La Curtea de Argeş a găsit însă toată deschiderea. Cutremurele şi incendiile afectaseră grav

Mănăstirea Argeşului, astfel că a decis restaurarea ei.

 

L-a invitat pentru acesta pe Eugene Viollet le-Duc – architect francez, restaurator al Notre-Dame de Paris,

dar fiind prea în vârstă, acesta îl recomandă domnitorului pe Andre Lecomte du Nouy, discipolul său.

 

Arhitectul a primit o misiune multiplă: restaurarea catedralei Mănăstirii Argeşului, construcţia unei reşedinţe cu funcţiune mixtă (princiară şi episcopală), amenajarea unui parc pe model occidental. Lecomte du Nouy se va achita de toate aceste sarcini. Pornind de la cerinţa de a construi o reşedinţă cu funcţiune mixtă pe locul dependinţelor Mănăstirii, Lecomte de Nouy gândeşte o structură simetrică, având o aripă de nord(episcopală) şi una de sud (princiară), unite printr-un paraclis.

 

Construcţia a fost ridicată în perioada 1878-1888 şi fiind zidită dintr-o cărămidă specială, cu proprietăţi mecanice deosebite. Presa vremii l-a acuzat pe Carol că a folosit pentru construcţie cărămidă deturnată de la forturile Bucureştilor, lucru greu de dovedit. În aripa de sud, la parter a fost realizată o sală de primire ornamentată cu fresce ce ilustrează Legenda Meşterului Manole şi restaurarea mânăstirii, făcută de MS Regele Carol I. Legătura cu etajul se făcea printr-un lift elveţian instalat în 1888, cunoscând fiind faptul că MS Regina Elisabeta suferea de dureri de genunchi.

Cuplul regal locuia la etaj, unde avem conservat până astăzi cabinetul de lucru al Reginei, loc în care a realizat Evanghelia Pictată aflată astăzi în Catedrala Mânăstirii Argeşului.

 

Când lucrările au fost finalizate, MS Regele Carol I, dezamăgit de luptele politice din Biserica Ortodoxă Română schimbă destinaţia părţii de nord a ansamblului şi o încredinţează personalului de deservire a Reşedinţei Regale.

 

Cuplul Regal, Carol I şi Elisabeta, petrecea mult timp la Curtea de Argeş, regina retrăgându-se aici după moartea soţului ei. În timpul războiului, în reşedinţa regală din Curtea de Argeş va dormi însuşi Kaiser-ul Wilhelm al II-lea, venit să aducă un omagiu la mormântul regelui român.

 

După război, noul cuplu regal va veni rar la Curtea de Argeş, motiv pentru care episcopii de Argeş vor cere aripa de nord a Reşedinţei Regale, fapt refuzat categoric de MS Regele Ferdinand. Nici Carol al II-lea nu se va arăta foarte interesat de Curtea de Argeş, până în 1939, când îşi schimbă viziunea. MS Regele Mihai a vizitat mai des Curtea de Argeş comparativ cu tatăl şi bunicul său, dar domnia a fost prea scurtă.

 

După instalarea la putere a comuniştilor, Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteea au fost mutate din Catedrala Mânăstirii în Paraclisul Regal (cu execepţia unei mici perioade în care au fost duse la Vâlcea, stârnind revolta argeşenilor) unde au stat până la construcţia noii necropole regale. În perioada comunistă, reşedinţa regală a trecut în administrarea Patriarhiei române, un centru de reciclare a personalului clerical, în spiritul noii orânduiri. Această iniţiativă a salvat reşedinţa de distrugeri şi profanări.

 

După Revoluţia din 1989, Reşedinţa Regală din Curtea de Argeş nu a fost revendicată de Familia Regală a României astfel că a intrat în posesia Eparhiei Argeşului (reînfiinţată după Revoluţie).

 

În aripa de nord, în sala aflată în oglindă cu Sala Manole a fost organizat un Muzeu care adăposteşte patru fresce originale ale Catedralei Mănăstirii precum şi Catapeteasma dăruită de Şerban Cantacuzino.

Din păcate Muzeul nu este deschis publicului.

 

Sursa : https://visitcurteadearges.ro/

Curtea si Biserica Domneasca

 

 

În istoria şi în conştiinţa românilor, Curtea de Argeş (Curtea domnească de la Argeş) a rămas un reper important, pentru că oraşul a fost reşedinţă domnească, în vremea lui Basarab I (cel care a unificat voievodatele din stânga şi din dreapta Oltului, un prim pas în constituirea, ca stat, a Ţării Româneşti), până în timpul lui Dan II (“Dan cel Viteaz”, recunoscut, la începutul secolului al XV-lea , drept unul dintre domnitorii care au repurtat strălucite victorii împotriva otomanilor).

 

Domnia Lui Mircea cel Bătrân (1386-1418, cu o scurtă întrerupere între 1394-1397) a consolidat prestigiul Curţii domneşti din Curtea de Argeş, de prima capitală a Ţării Româneşti, dat fiind faptul că, în această perioadă, statul feudal, cuprins între Dunăre, Marea Neagră şi Carpaţi, a devenit unul dintre cele mai înfloritoare din estul european medieval.

 

Curtea domnească din Curtea de Argeş a fost construită în secolul al XIII-lea. Zidurile de piatră delimitează un perimetru dreptunghiular, în interiorul căruia se păstrează două pivniţe de case domneşti, reconstituirea arhitecturii lor, pe baza săpăturilor arheologice, confirmând că modelul a fost cel al caselor ţărăneşti, cu pridvor, parter şi subsol. Construcţia din partea de nord a incintei a fost locuinţa lui Neagoe Basarab, iar cea dinspre vest, a lui Basarab I. Curtea domnească din Curtea de Argeş a fost refăcută în jurul anului 1330, când, în imediata vecinătate, a început şi construcţia Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc (numită simplu, de locuitorii Argesului, Biserica Domnească).

 

Iniţiativa i-a aparţinut lui Basarab I, acesta dorindu-şi un locaş de cult şi de odihnă veşnică pentru membrii familiei domneşti, dar şi un edificiu care să-i confirme autoritatea şi să-i păstreze, peste veacuri, amintirea. A chemat meşteri pricepuţi de la Constantinopol, care au ridicat unul dintre cele mai frumoase şi mai autentice monumente în stil bizantin, din spaţiul românesc, dar şi din tot sud-estul Europei. La exteriorul bisericii, impresia de eleganță arhitectonică şi de mare simplitate, în acelaşi timp, este dată de alternarea rândurilor de cărămidă cu cele de piatră de râu.

 

În interior, pictura murală, realizată în acelaşi stil bizantin şi al cărei autor genial a rămas necunoscut, cuprinde sute de scene, dintre care una, cel puţin, atrage atenţia prin unicitatea mesajului, reprezentând-o pe Fecioara Maria însărcinată, imagine care încălca, la vremea aceea şi, probabil, şi în prezent, canoanele picturii bisericeşti. Alte scene surprind viaţa Sfintei Filofteia (moaştele sale, aflate astăzi la Biserica Episcopală din Curtea de Argeş, stând în Biserica Domnească între 1396, când au fost aduse de la Tarnovo, şi 1894).

 

Biserica " Sfantul Nicolae cel Mic "

 

Din ansamblul arhitectural al Curţii domneşti din Curtea de Argeş face parte şi Biserica Sân Nicoară

(Biserica Sfântul Nicolae cel Mic) construită, se spune, din porunca Doamnei Clara, mama vitregă şi foarte autoritară a lui Vladislav Vlaicu, pentru preoţii catolici fideli ei. Biserica este amplasată, la mică distanţă, pe un platou mai înalt, comunicând printr-un tunel (descoperit de numai câţiva ani)

cu incinta Curţii Domneşti, acesta trecând, astăzi, pe sub şoseaua care străbate oraşul,

venind dinspre Piteşti şi îndreptându-se spre Transfăgărașan.

 

Un turn mai înalt al edificiului a servit ca post de observaţie, în vremea pericolului turcesc, putându-se transmite semnale către Cetatea Poienari, ridicată de Vlad Ţepeş, la 25 de kilometri de Curtea de Argeş.

 

Curtea domnească din Curtea de Argeş nu şi-ar fi câştigat renumele în epocă şi nu şi l-ar fi păstrat peste timp, dacă istoria acestui centru urban nu ar fi început cu mult mai înainte. În timpul lui Dromihetes, primul mare rege al geţilor (sec. IV-III î.Hr.), au existat aici comunităţi bine organizate şi, în secolul al XIII-lea, voievodul Seneslau (menţionat în cronicile ungureşti) şi-a stabilit, probabil, spun istoricii, la Curtea de Argeş, reşedinţa de scaun.

 

Basarab I, fiul lui Seneslau, a unit toate cnezatele şi voievodatele din partea de sud a Carpaţilor, şi tot de aici, cu toată autoritatea unui domnitor remarcabil, l-a înfruntat pe regele Ungariei Carol Robert de Anjou. Victoria de la Posada (un loc strâmt, în inima munţilor, undeva în apropierea oraşului Curtea de Argeş), reprezentată în “Cronica pictată de la Viena”, este una dintre nenumăratele dovezi care atestă forţa unei ţări şi priceperea unor conducători în consolidarea identităţii istorice a românilor.

 

Curtea domnească din Curtea de Argeş a fost un reper excepţional pentru Evul Mediu răsăritean, a marcat începutul glorios al unui stat independent foarte puternic, iar astăzi, ecourile acestor timpuri se regăsesc pretutindeni, încadrate perfect în arhitectura modernă a oraşului şi în atmosfera de secol XXI.

 

Curtea Domneasca, datand din sec XIII, din care se văd numai rămăşiţele acesteia, este înconjurată de ziduri din construcţiile de odinioară.

In incinta acesteia se pot observa două pivniţe de case domneşti.

 

Săpăturile arheologice au confirmat că a fost construită în stilul vechilor case

ţărăneşti cu subsol, parter şi cu pridvor.

 

Casa dinspre nord a fost locuinţa Voievodului Neagoe Basarab, cealalta fiind a lui Basarab I.

Curtea domnească a fost refăcută în jurul anului 1330, când în imediata vecinătate

s-a construit şi Biserica Domnească.

 

 

Biserica Domneasca Curtea de Arges este mai putin vizitata decat Manastirea Curtea de Arges,

desi nu se afla foarte departe una de cealalta (1,5 km).

 

Monument arhitectural cu vechime, datand din secolul al XIV-lea, biserica a fost intemeiata de familia domnitorului Basarab si poarta hramul Sf. Nicolae, fiind zidita din piatra si caramida in interiorul Curtii Domnesti, pe locul unei biserici mai vechi.

 

Sursa : https://visitcurteadearges.ro/

 

Fantana lui Manole

 

 

Fântâna Meşterului Manole se afla in apropierea mănăstirii.

Legenda spune că Meşterul Manole, pentru a opri dărâmarea pereţilor, şi-a zidit sotia în zidurile mănăstirii.

 

Domnitorul, cand a văzut minunata construcţie i-a întrebat pe cei 10 meşteri dacă mai pot construi o mănăstire şi mai frumoasă decât aceasta.

 

Meşterii au răspuns afirmativ, iar domnitorul, pentru a împiedica construirea unei mânăstiri mai frumoase, a dispus demolarea schelelor, iar meşterii au rămas blocaţi pe acoperiş.

 

Ei şi-au făcut aripi din şindrile şi s-au aruncat, dar toţi au murit.

 

În locul unde s-a prăbuşit Meşterul Manole, a apărut un izvor care astazi se numeste, " Fântâna Meşterului Manole ".

Barajul si Lacul de Acumulare Vidraru

 

 

Construit între ani 1960-1966 în scopul producerii de energie electrică, pentru irigații și pentru a evita inundațiile, complexul hidroenergetic amenajat pe râul Argeș este reprezentat de centrala hidroelectrică (denumită “Gheorghe Gheorghiu-Dej” până în 1989) și un ansamblu de 14 microhidrocentrale în aval ce dezvoltă o producție de energie de 350 milioane kWh.

 

Centrala principală se află într-o galerie săpată la 130 m sub albia râului Argeș și a fost proiectată astfel încât să se poată controla hidrocentrala de la distanță, din București. Prezintă o putere de 220MW și capacitate de producție energie de 400 milioane kWh pe an, în condiții de precipitații medii.

 

Regularizarea debitului Argesului (și afluenților Topolog, Vâlsan, Cernat, Doamnei, Valea lui Stan, Limpedea) contribuie de asemenea la mărirea suprafețelor irigate din bazinul Argesului cu aproximativ 100000 hectare și prevenirea viiturilor în teritoriul Argesului – permițând efectuarea agriculturii pe suprafețe extinse care altfel ar fi fost afectate de inundații.

 

Barajul Vidraru prezintă o înălțime de 166,6 metri, o lungime a coronamentului de 307m și o grosime a coronamentului de 6 m. Arcul barajului cuprinde 22 de coloane verticale îmbinate prin rosturi de dilatație, iar fiecare coloană este secționată în lamele de 2 m înălțime. Pentru construcție au fost necesari 480 000 metri cubi de beton nearmat, impermeabil, marca B600.

 

Schema de amenajare a râului Argeș

Corpul barajului se află în interiorul versanților munților Pleșa și Vidraru, fiind străbătut de 9 galerii orizontale din care se controlează și măsoară starea de integritate a barajului. Comunicarea între galerii se face fie cu cele două lifturi interioare sau pe căile exterioare de acces.

 

Avarii

Pe data de 6 iulie, anul 1974, barajul a înregistrat o avarie importantă în timpul unui test de funcționare, producând o viitură artificială de 600 metri cubi pe secundă în aval, perturbări ale alimentării cu energie electrică în zonă și distugerea parțială a unui pod. 2 oameni și-au pierdut viața în acest eveniment tragic.

 

Din fericire, avaria din ‘74 este singura defecțiune notabilă înregistrată la baraj, acesta nefiind deloc afectat de cutremurul de înaltă magnitudine care a avut loc în 1977.

 

Se estimează că o eventuală avarie a barajului ar duce la producerea de inundații masive în Pitești în decursul a 72 de minute.

 

De ce să vizitezi?

La momentul finalizării construcției, barajul Vidraru se clasa pe locul 5 în Europa și pe locul 9 în lume. Poziția în Europa a rămas aceeași, însă la nivel mondial barajul a ajuns pe locul 27.

 

Odată ajunși la Barajul Vidraru vă puteți delecta în primă instanță cu aerul curat și răcoritor, cu priveliștea, combinația de culori ce vă înconjoară și mai ales frumusețea naturii.

 

Pe lacul de acumulare al barajului se pot practica diferite sporturi: canotaj, windsurfing, jetski și este accesibil pentru plimbările cu vaporașul.

 

Zona Lacului Vidraru adăpostește rezervații cu variate specii de animale precum: căprioara, cerbul, ursul, lupul, capra neagră, cinteza, cocoșul de munte, vidre.

 

Informații utile

Accesul la Barajul Vidraru se poate realiza pe 2 căi:

 

1. pe DN7C dinspre Curtea de Argeș – Arefu

 

2. pe DN1 dinspre Sibiu – Cârțișoara,

unde drumul se continuă spre Transfăgărășan, însă această cale de acces

este deschisă doar 6 luni pe an.

 

Sursa : https://transfagarasan.travel/ghid/locatie/barajul-vidraru/

Cascada Capra

 

Una dintre cele mai impresionante obiective turistice din țara noastră este Cascada Capra, cunoscută și sub denumirea de Cascada Iezerului, fiind a doua ca dimensiune după Cascada Bâlea. Aceasta este poziționată pe versantul sudic al Munților Făgăraș, de-a lungul renumitului drum

alpin Transfăgărășan, între Cabana Capra și Lacul Bâlea, în apropiere de cota 2000 Salvamont,

la o altitudine de aproximativ 1.690 m și o înălțime de 35 m.

 

Munții Făgăraș, cunoscuți și sub numele de Alpii Transilvaniei, sunt foarte apreciați pentru peisajele unice care le are, precum lacuri glaciare, cascade sau vârfuri montane care formează trasee destinate iubitorilor de munte, fie ei începători sau experimentați. Aceștia cuprind și minunatul Gol Alpin, ce reprezintă o rezervație naturală protejată prin lege, atât vegetală, cât și animală.

 

Transfăgărășanul (drumul național 7 C) este al doilea cel mai spectaculos drum alpin din România, din punct de vedere al altitudinii (2.042 m), dar cel mai apreciat datorită formelor sale unice pe o lungime de aproximativ 151 km, legând orașul Curtea de Argeș cu Sibiu sau Brașov. În general, turiștii asociază acest traseu cu Barajul Vidraru, un obiectiv turistic foarte cunoscut și vizitat. În continuarea sa, pe partea stângă se află Lacul Vidraru, apoi urmează râul Capra până la Cabana Capra; după o serie de sepentine trecătorii ajung la Cascada Capra, urmând tunelul Capra-Bâlea, cel mai lung tunel rutier din țară, cu o lungime de 887 m, ce trece pe sub Creasta Munților Făgăraș.

 

Cascada Capra este cea mai accesibilă din Munții Făgăraș, mergând pe drumul Transfăgărășanului, fiind un obiectiv de neratat. Aceasta izvorăște din Lacul Capra, situat la o altitudine de 2.231 m, la o distanță de 5 km de vestitul tunel Capra-Bâlea. Având un debit foarte mare, cascada nu îngheață iarna, doar în cazuri excepționale cu ierni foarte geroase. De obicei, sezonul în care drumul este deschis este iunie-ocrombrie, deoarece în restul perioadei este imposibil de parcurs, datorită dificultății parcurgerii,

dar și din cauza nămeților mult prea mari.

 

Unul dintre cele mai practicate trasee montane, chiar și de către grupuri școlare, fiind unul de dificulatate mică, începe de la Cabana Capra, se merge spre nord către râul Capra și se continuă pe drumul principal Transfăgărășan aproximativ 2 km pe partea stângă. Odată ajunși la ultimul pod, la ramificația marcajului cu triunghi galben către Portița Arpașului, traversăm spre vest zona inferioară a Piciorului Caprei și ajungem la Cascada Capra. Se continuă traseul spre nord urmând poteca marcată cu bandă albastră, pe versantul vestic al Piciorului Caprei și se ajunge la Lacul Capra. De aici, se urmează poteca cu bandă roșie, ce duce către Șaua Capra și apoi se coboară la Cascada Bâlea.

 

Pentru parcurgerea unui astfel de traseu, aventurierii alpini au nevoie de un echipament adecvat, ce cuprinde un rucsac, haine impermeabile și termice în sezonul rece, bocanci de munte, ochelari de soare, șapcă, lanternă frontală, bețe de trekking, un dispozitiv de localizare și comunicare. Rucsacul ar trebui să conțină o sticlă de apă de doi litri, sandwichuri, fructe, ronțăieli, o trusă de prim ajutor. Opțional, se recomandă pentru cei care vor să petreacă noaptea în mijlocul naturii, un sac de dormit și cort.

 

Cascadele reprezintă căderi naturale de apă, sub un unghi de 45°, poziționate pe firul unei ape curgătoare. Acestea se formează în timp și sunt alimentate cu apă din ploi sau topirea ghețarilor. Principalele fenomene produse de cascade sunt producerea ceții, determinată de amestecul apei pulverizate prin cădere cu aerul, și vuietul caracteristic. Intensitatea acestora este în strânsă legătură cu înălțimea, gradul de cădere și debitul cascadei. Din punct de vedere geologic, modifică geomorfologic regiunea prin căderea apei, exercitând o acțiune de eroziune, formându-se cavități în rocile din albia râului.

 

De-a lungul expediției, iubitorii de munte pot admira peisajele mirifice oferite de flora și fauna Munților Făgăraș. Haina vegetală cuprinde păduri mixte de foioase și conifere, iar în apropiere de zone umede regăsim plop tremurător, salcie căprească, mesteacăn, anin negru, jneapăn sau ienupăr. Vegetația de pajiște sau stâncoasă cuprinde specii floristice rare, cum ar fi floare de colț, smirdar, sângele voinicului, omag, gențiană, degetar, clopoței, rozmarin de munte, panseaua, azalee, garofiță sau bujor de munte. Bineînțeles că se pot întâlni și arbuști cu fructe, pentru o mică gustare sănătoasă,

precum murul, zmeurul, afinul sau merișorul.

 

Fauna zonei cuprinde minunatele veverițe, căprioare, cerbi, urși, mistreți, vulpi, lupi cenușii sau capra neagră. De asemenea întâlnim și păsări (cocoșul de munte, acvila, șoimul, uliul, vulturul de stâncă, mierla, ciocănitoarea, sturzul), reptile (șopârle, salamandre, vipere, gușteri) sau pești (păstrăvi).

 

Denumirea zonei Capra vine în special după prezența în număr mare în locurile respective a caprelor negre, acestea fiind un simbol pentru țara noastră, motiv pentru care sunt protejate prin lege. Cei mai norocoși turiști le pot admira în timp ce vizitează cascada. Cel mai mare trofeu la nivel mondial al coarnelor de capră neagră este tocmai în Munții Făgăraș, țara noastră mai având încă zece astfel de trofee. Aceasta este renumită pentru frumusețea și dimensiunea coarnelor, cu cât vârsta este mai înaintată, cu atât are coarnele mai lungi.

 

Numele lor este dat de către benzile negre care încep deasupra botului și urcă în sus, până la urechi. Culoarea blănii se schimbă după anotimp. În general, trăiesc între 13 și 25 de ani, au o greutate

între 40-50 kg, pot alerga cu o viteză de 50 km/oră, fac salturi de până la 2 m înălțime și 6 m lungime.

Forma coarnelor lor este perpendiculară pe linia nasului, neramificate, inelate,

cu vârfurile încovoiate înapoi, fiind arma perfectă pentru apărare.

 

Acestea sunt considerate un simbol al frumuseții și al libertății, fac parte din categoria celor mai vechi mamifere care trăiesc încă din perioadele glaciare cuaternare, alături de mamut și de rinocerul lânos. A supraviețuit încălzirii climatice și s-a refugiat în zonele montane înalte, fiind experte în cățăratul pe stâncă.

 

Cascada Capra este specială, atât prin accesul facil, cât și prin frumusețea și unicitatea sa. Este un loc ideal pentru un popas sau pentru o drumeție de o zi, putând să vă bucurați de peisajele oferite, de prospețimea aerului, să surprindeți cele mai drăguțe poze sau pur și simplu să vă relaxați, să ieșiți din rutina cotidiană.

 

Sursa : https://transfagarasan.travel/ghid/locatie/cascada-capra/

Lacul si Cabana Balea

 

 

Lacul Bâlea este situat în inima Munților Făgăraș, în județul Sibiu. Lacul glaciar are o întindere de peste 45,000 de metri pătrați. Relieful tipic montan, alcătuit din morene, terase și văi în formă de “U”, este predominat de crestele crenelate din care se înalță.

 

Lacul Bâlea a fost declarat un monument al naturii, fiind considerat unul dintre cele mai frumoase și mari lacuri glaciare ale României, cu dimensiuni ce ating altitudinea de 2034 de metri.

 

Peisajul format de un lac în vârf de munte este de o frumusețe aparte atât vara, cât și iarna. Acesta formează locul ideal pentru a te relaxa admirând minunata priveliște alcătuită din văile glaciare ce îl înconjoară și de crestele munților.

 

Localizare și Împrejurimi

Lacul Bâlea se află în Munții Făgăraș, la obârșia Cârțișoarei, lângă șoseaua Transfăgărășan. El este împrejmuit de crestele ascuțite ale munților Făgăraș, stând în umbra vârfului Iezerul Caprei (2417m) și fiind vegheat de vârful Vânătoarea lui Buteanu (2507).

 

Bazinul de liniște este o capodoperă naturală ce bucură fiecare suflet în orice anotimp al anului. Ascuns în inima Făgărașului, lacul Bâlea are numeroși turiști indiferent de orice vreme.

 

Pereții aproape verticali care înconjoară lacul sunt deseori împânziți de turme de capre negre care pot fi văzute cu ochiul liber de lângă lac. Lângă lac există un punct de observație de unde turiștii pot admira grandoarea Transfăgărășanului, spre Sibiu.

 

Istoric

Lacul Bâlea, inițial, alcătuia o insulă ce se apropia de mal prin intermediul unui istm. Însă, o dată cu trecerea timpului, insula și istmul s-au transformat într-o peninsulă, ulterior devenind Lacul Bâlea, care este astăzi una dintre cele mai populare atracții ale munților Făgăraș.

 

Legenda Ciobanului Bâlea

Bâlea nu este numai numele spectaculosului lac glaciar din Munții Făgăraș, ci este și numele a unui renumit cioban de la poalele munților Făgăraș.

 

Într-o zi, aflat la păscut cu oile, un urs i-a ieșit în cale dar Bâlea a reușit să-l înfrângă. Vestea a ajuns în sat, mai exact la urechile împăratului care i-a propus să rămână la palat. Bâlea a acceptat oferta, iar în scurt timp a învățat să mânuiască armele și a ajuns căpetenie peste oștirea împăratului.

 

După o vreme, ciobanului i s-a făcut dor de oile sale și i-a transmis împăratului că vrea să se ducă acasă. Când a auzit vestea, împăratul împreună cu fetele sale au încercat să-l facă pe Bâlea să se răzgândească. Fata cea mare se transpune într-o bătrână urâtă și se duce pe seară în vizită la cioban, întrebându-l despre niște ierburi medicinale.

 

Bâlea, milos din fire, o invită pe bătrână să rămână peste noapte la el ca să nu fie nevoită să plece la drum pe întuneric. A doua zi, bătrâna se dovedește a fi fata de împărat. Ciobanul este uluit de frumusețea acesteia și decide să o ia de soție. Bucuros, împăratul pornește pregătirile de nuntă.

 

În primăvară, se pornește un viscol cumplit încât ciobănașul alături de soția sa sunt nevoiți să se adăpostească în munți, însă viscolul a fost prea puternic pentru ei și i-a aruncat în lacul de la poalele munților, găsindu-și astfel tragicul sfârșit. Fiind mișcați de soarta acestora, locuitorii satului au decis ca numele lacului să devină Bâlea.

 

Telecabină sau Automobil spre Bâlea Lac?

În timpul verii, un mod foarte simplu și practic de a ajunge la Bâlea Lac este constituit din automobilul personal, pe drumul Transfăgărășan. În restul timpului, se poate ajunge la fel de ușor prin intermediul telecabinei ce poate fi găsită în apropierea Cascadei Bâlea.

 

Drumul cu mașina vă va încânta cu peisaje parcă rupte din basme, cu creste ascuțite ce împung norii. De asemenea, dacă alegeți mașina pentru a vizita Bâlea Lac, veți avea oportunitatea de a opri des pentru a imortaliza momentul.

 

Alegând telecabina, vă veți bucura mai mult de măreția drumului, el putând fi admirat în toată splendoarea sa, de la o înălțime de 15-20m. Chiar dacă nu veți putea opri pentru poze, în urcarea spre Bâlea, veți putea admira crestele munților scăldate de razele soarelui sau străpungând straturile de nori.

 

Date Tehnice

Lacul Bâlea este poziționat la cota 2,034 pe Transfăgărășan. Acesta s-a format în

Căldarea Glaciara Bâlea din Munții Făgăraș.

 

Anul 1932 a ieșit în evidență datorită faptului că Lacul Bâlea și încă 180 de hectare din împrejurul acestuia au fost declarate oficial rezervație științifică.

 

Trasee Montane

Drumețiile pot constitui o plimbare relaxanta în care va puteți delecta cu priveliștea

încântatoare oferita de crestele ce înconjoara lacul.

 

Un traseul de nivel mediu, cu un timp estimat la 2 ore și marcat de triunghiurile albastre este:

Bâlea Lac – Șaua Capra – Vârful Vânatoarea lui Buteanu – Șaua Vaiuga – Bâlea Lac

 

De la Bâlea Lac (2,034 metri) plecați în Est, catre Șaua Capra, urmarind marcajul triunghiurilor albastre ce se îndreapta catre Nord – Est, intrând pe poteca ce duce spre Vârful Vânatoarea lui Buteanu (2,507 metri).

 

Traseul poate fi abordat atât de drumeți experimentați, cât și de amatori iubitori de munte, echipați obligatoriu corespunzator cu echipament special pentru astfel de altitudine. Atenție la capacitatea de apa pe care o gestionați deoarece nu exista niciun mijloc de a va realimenta.

 

Sursa : https://transfagarasan.travel/ghid/locatie/balea-lac/